Peste 38 000 de bulgari au depus cereri confirmate pentru a vota în străinătate. Cererile au fost depuse prin intermediul sistemului electronic al Comisiei Electorale Centrale. Termenul limită pentru ca bulgarii din străinătate să-și declare dorința de a..
Pe 2 mai, la Sofia, în spațiul din parcul palatului Național de Cultură NDK, se va deschide expoziția internațională „Ieși și votează”, realizată de studioul global de creație pentru impact social, Fine Acts, cu sprijinul Biroului Parlamentului European..
Pentru alegerile pentru Parlamentul Bulgariei și Parlamentul European, care vor avea loc pe 9 iunie, în acest stadiu se preconizează deschiderea de secții de votare în 60 de țări, transmite reporterul BNR Mira Stefanova. Comisia Electorală Centrală a..
Biroul Parlamentului European din Bulgaria organizează un concert #UseYourVoice pentru a susține campania pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie anul acesta. Pe scena Clubului Mixtape 5 din capitală în a vor cânta în această seară tinerii..
Extenuați de criza politică care durează de trei ani, cu repetarea la nesfârșit a alegerilor parlamentare, bulgarii nu sunt entuziaști în privința alegerilor europene. Dorința lor de a participa este mai mică în comparație cu 2019. Acest lucru clasează..
Din 16 aprilie, Comisia Electorală Centrală începe o campanie explicativă pentru viitoarele alegeri 2 în 1 - pentru Euro și Parlamentul bulgar, programate pentru 9 iunie, relatează reporterul BNR Tsvetelina Stoyanova. Sloganul pentru aceste alegeri va fi..
Începând de astăzi, Comisia Electorală Centrală începe să accepte documentele de înregistrare pentru partidele și coalițiile care doresc să participe la alegerile din 9 iunie pentru Parlamentul European și Parlamentul Bulgariei. Termenul limită pentru..
În cadrul unei sesiuni extraordinare a Adunării Naționale, membrii guvernului interimar vor depune astăzi jurământul. Din cauza modificărilor aduse Constituției, pentru prima dată un cabinet interimar va depune jurământul în fața deputaților, deși este..
Dacă alegerile pentru Parlamentul European ar avea loc săptămâna aceasta, coaliția GERB - SDS ar aduna cele mai multe voturi - 22,9%, urmată de "Continuăm schimbarea - Bulgaria democrată" cu 19,7%, DPS cu 12,1%, "Renașterea" cu 11,7% și BSP cu 8,4%,..
Statutul de stabilit este o condiție prealabilă pentru a vota în Bulgaria la viitoarele alegeri europarlamentare din 9 iunie. Au drept de vot doar cetățenii care "au avut reședința în Republica Bulgaria sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene în..